Povestea ploiţei

Imprimare
Created on 18 Octombrie 2014 Hits: 10613

 

Obiective: dezvoltarea imaginaţiei, conştiinţei; apropierea emoţională a copilului de părinţi.

Vârsta: 4-10 ani.

Materiale: album de desen, creioane colorate sau cariocă, muzică liniştită.

Descriere: „Îţi aminteşti cazurile când nimeream sub ploaie? Ploaia poate fi diferită – de la burezat uşor până la foarte puternică, de nu ne salvează nici umbrela! Să ne imaginăm, că există ploiţe-copii şi ploi-părinţi. La fel ca şi oamenii, ele pot vorbi, au simţuri şi sentimente. Am putea crea o istorioară interesantă! Ascultă acum o poveste despre astfel de ploiţe.”

 

 

Povestea ploiţei

Ploiţa a observat un băieţel ce trăgea de sfoară un camion galben. El se plimba cu mama lui. Bucuroasă, Ploiţa porni să coboare spre ei. În acel moment s-a întâmplat ceva la ce nu s-a aşteptat deloc. Pe neprins de veste au început să se adune mai mulţi nori, care au ascuns Soarele. S-a întunecat. Mama şi băieţelul au îndesit pasul. Ploiţa încercă să le strige: „Aşteptaţi-mă!”, dar a izbucnit în plâns. Lacrimile neascul­tătoare cădeau pe pământ: pic-pic-pic. Oamenii deschideau umbrelele şi alergau în căutarea unui loc dosit.
Ploiţa a venit acasă foarte tristă.
— De ce eşti tristă, draga mea? a întrebat-o mama.
Ploiţa i-a povestit cele întâmplate.
— De ce oamenii fugeau de mine? Oare sunt atât de rea sau, poate, straşnică?
Mama a sărutat-o spunând:
— Tu eşti o ploiţă foarte simpatică. Vino să-ţi arăt ceva.
Ei au plutit ceva timp pe cer până au ajuns într-un loc neobişnuit. Acolo iarba era galbenă, florile ofelite, iar copacii sleiţi de puteri.
— Unde ne aflăm? a întrebat Ploiţa.
Mama nu i-a răspuns. A luat-o de mână şi s-au îndreptat spre pământ. Aerul s-a umplut de o răcoare plăcută. A început să plouă. Natura reînvia.
Când ploiţa s-a terminat, părea că totul e presurat cu pietre nestemate – atât de frumoase erau picăturile de ploaie răma­se pe firele de iarbă. Priveliş­tea era minunată şi parcă se auzeau nişte şoapte: „Mulţu-u-umim!”
Ploiţa, oprită din răsuflare, urmărea miracolul din jur. Mama a zâmbit şi i-a spus:
— Vezi, totdeauna poţi găsi un loc unde te poţi realiza şi unde vei fi apreciat şi acceptat. Este locul unde poţi simţi armonia cu tine însuţi şi cu lumea!
Ploiţa părea un pic tristă. Ea şi-a amintit de băieţelul din oraş care a fugise de ea.
— Da, e minunat când poţi găsi aşa un loc unde te simţi tu însuţi şi unde poţi primi susţinerea altora. Dar e trist că cineva nu-ţi oferă şansa să te exprimi şi să-i devii prieten.
— Am o surpriză pentru tine. Să ne întoarcem în oraş.
Când s-au întors acasă, trotuarul era practic uscat. Soarele din nou era darnic. Oamenii au ascuns umbrelele. Ploiţa observă sus pe cer un arc multicolor.
— Ce reprezintă acest arc?
— E curcubeul! zise mama. El apare după noi, ploile. Priveşte cât e de minunat!
Era un adevărat miracol. Oamenii se opreau şi-l admirau. Îl admira şi Ploiţa. Îi era plăcut că şi ea a participat la apariţia curcubeului. Îl văzu printre oameni şi pe acel băieţel cu camionul. El îi spunea mamei: „Mamă, ce bine că a căzut plo­i­ţa! Ea ne-a dăruit curcubeul!”. La­crimi de bucu­rie îi curgeau pe obrajii Ploiţei.

__________

După citirea povestei, discutaţi cu copilul:
– despre atitudinea faţă de eroul principal Ploiţa. A trăit emoţiile împreună cu ea?
despre situaţiile în care şi el s-a simţit obijduit pe nedrept. Ce anume a simţit în acel moment: disperare, supărare, furie etc.? (Va fi deosebit de benefic să-i povestiţi copilului propria experienţă. Cu siguranţă fiecare din noi a avut în viaţă situaţii, când am fost înţeleşi incorect de alţii sau am simţit nedreptate. Povestiţi-i copilului ce aţi simţit în acele situaţii şi ce atitudine faţă de acea situaţie aveţi acum. Puneţi accentul nu pe situaţia propriu-zisă, ci pe emoţii.)
– despre sfaturile pe care le-ar fi dat Ploiţei.

Este necesar şă verbalizaţi şi să discutaţi despre faptul că fiecare om este unical. Chiar dacă uneori te percepi mai inferior altora şi chiar dacă eşti considerat inferior de către alţii, fii întotdeauna încrezut în forţele proprii.

Este extrem de important să-i explicaţi copilului că o să aveţi încredere în el în oricare situaţie, şi îl veţi susţine. Că veţi avea întotdeauna timp să-l ascultaţi, să trăiţi cu el împreună găndurile, trăirile, emoţiile, să fiţi prieteni adevăraţi.

 

Notă:

În discuţie cu copilul luaţi o poziţie serioasă faţă de ce spune şi ce simte. Acordaţi importanţă părerilor şi emoţiilor lui. Atraageţi atenţia şi la mesajele nonverbale – gesturi, poziţie, mimică. Dacă observaţi o cointeresare sinceră şi emotivă în discuţie asupra celor ascultate, propuneţi copilului să deseneze ceva la această temă. Desenul făcut de copil va prezenta nu doar o scenă din poveste, ci, mai întâi de toate, trăirile interne a copilului, a lumii lui interne, a viziunilor despre viaţă în acest context, în special în legătură cu cel mai emoţionant episod pentru copil. Astfel, prin poveste, aveţi posibilitatea mai bine să vă cunoaşteţi şi să înţelegeţi copilul, să faceţi paralele cu lumea reală a lui şi să daţi frâu liber trăirilor cu o încărcătură emoţională mare. Nu vă fie frică să experimentaţi, să fiţi deschişi unul cu altul şi cu sine însuşi.

După analiză povestei şi a desenului, propuneţi copilului să-şi compună propria poveste, poate chiar s-o creaţi împreună.

 

Autor: Svetlana Florinskaia-Colbasova, www.florinarta.ru
Originalul

Нравится